prima

nu ma obosesc sa explic cine sunt.

sunt un nimeni asta e clar. un nimeni care vrea sa devina nimic dar cica e imposibil sa dispari cu totul.

iti ramane parfumul pe pat, un jurnal stupid colorat din care sa citeasca toti cand e prea tarziu pentru a afla ce era in inima ta, bunuri materiale,  telefonul care suna acum degeaba, raman poze, multe poze fara suflet, si, cel mai grav, raman amintiri care te bantuie.

dar nu mai insist pe tema ca oricum as intoarce-o tot nu ma intelegeti.

am o problema.

sunt singura.

singura in cel mai profund sens al cuvantului.

nu am familie, nu am prieteni pe care sa ma pot baza(poate doar unul) , nu exista persoane care sa nu ma judece, si nu il am pe el.

nu o sa explic de ce a plecat, pentru ca nu stiu prea bine, cik ar fi vina mea(vedeti, inca un motiv pentru care consider ca nu sunt buna de nimic)

azi dimineata m-am trezit cu o durere in piept si nu stiam de ce...

dupa mi-am amintit cum mi-a zis ca nu mai da o flegma pe mine:)

in concluzie, toti stiu cat de incapatanata, perseverenta si insistenta sunt.....deci nu ma las pana nu reusesc sa mor.

m-am lichefiat intr-un strop de sange

am luat-o pe vena , sa intru in cord

sa vad daca simte, sa vad daca plange

sa stiu daca ma crede un om viu sau mort.

nu eram deloc.

m-am metamorfozat in raza

sa intru prin ochi in mintea ascunsa

sa vad daca stie, sa vad daca-i pasa

sa vad daca amintirea mea e distrusa.

nu eram deloc.

unde sunt aruncata,unde sunt acum?

in ce sa ma mai schimb sa fiu gasita?

pe unde s-o iau, pe care alt drum

ce trebuie sa fac ca sa fiu iubita?

"nimic, nu esti deloc!"